ODETTE BOTA

Il faut savoir sentir...

În somnul toamnei descifrez poeme,

Trupului tău mă rog ca la altar

Și îți aprind în carne anateme,

Versete când îmi sapi în pori...cu jar.

Ne e dorința rugă și prihană,

Ne-mpărtășim din cupa de tarot,

Poeme păcătoase pe-o icoană

Mai descântăm în arderea de tot.

Din coasta ta mă dăltuiești femeie...

Secunda dă în pârg, cădem în gol

Și nu mai știu de-s sfântă ori atee,

Când ne iubim cuprinși de un atol.

E alfa și omega în iatacul

Păgânului de tandru rendez-vous

Din orologiu smulge-vom și acul...

Prin clépsidra din mine curgi doar tu.

ODETTE BOTA

Dorule.....lumină lină.....

Când te farmec în alcov
Presez visul în hrisov,
Dar mi te ascunzi în vene
Cu parfum de sânziene
Şi cu smirnă din Olimp,
Arzând dorul peste timp.
Tu îmi eşti sclipiri de stele....
Aura tristeţii mele,
Ger, uimire, jar şi floare,
Închisoare de petale.
Fără tine, cred c-aş fi
strat de frunze ruginii.
Când tăcerile mă dor,
Cadă îngerii din zbor!
Ştiu, au trupul gata frânt-
Aripi grele de pământ.
Naşte-mă din lut şi apă,
Doar din mine te adapă,
Că-ţi sunt vas cu apă vie,
Sânziană din câmpie,
Lujer de lumină lină,
O vestală....Messalină!
În ninsoare te alint,
Aromită de colind.
Să nu-mi fii iarnă stelară...
Doar surâs de primăvară!
Vara-n holde să mă pierzi
Şi cu maci să mă dezmierzi,
Toamna, cu văzduh şi ape
Pat de humă să ne sape,
Să rodim iubire nouă
Şi curată ca o rouă!

ODETTE BOTA

Sărut în zăpadă

fulgi aninaţi de gene
prelinşi în pielea sub care se zbuciumă sângele
surâs inocent şi devastator,
aburul tău îmi dezgheaţa pleoapele
foame de tandreţe şi zbatere de dor,
mâinile tale explorând curgerea zăpezii pe gâtul meu
tăcerea de nea înflorind pe buzele noastre
fulger de-argint sfredelind adânc înlăuntrul trupului
aşteptare........uimire........chemare......
parfum de omăt......şi de noi

ODETTE BOTA

Pietà.....

mai întâi îţi hotărâsem verdele ochilor
aşa trebuia să mă priveşti cu lumina ierbii
vocea ţi-o auzeam deja înlăuntrul meu
era plânsetul mut al celui ce ştia că nu va mai fi

şi mai târziu vocea tocmită din iluziile nopţilor
pe drumul din palma mea îţi ardea mocnit viitorul
şi eu nu ştiam cum să închid mâna ca să sting rugul
chipul.... rămas neştiut nevăzut încă neplăsmuit

au curs peste el fluvii care l-au estompat
surâsul tău locuieşte tot în lacrima misterului
dar eu stau la marginea amintirii şi tu pe celălalt mal
prin noi curge promisiunea visului

mă voi întoarce la tine....mă voi întoarce la tine.....

pe urmă tu îmi trimiţi pe apă un şirag din dalbe flori sfintele
şi eu mă prefac fericită cântându-ţi colindul naşterii
şi totuşi......unde eşti.....cum ai fi fost......şi de ce taci......

ODETTE BOTA

et benedictus fructus ventris tui.....

în noaptea walpurgiei şeherezada culege basme ţesute din frunze
toamna descântă cuvintele despletind galaxii
pe creştetul lunii printul recită poemul crepusculului din veacuri
şi oceanul primeşte sigiliul miracolului de lumină neagră

în somnul amaliei fiul îngerilor scrie surorii cu slove arabe
tu esti amal-speranta tu esti amal-speranta
pe obrazul mamei plâng fulgi din aripile dorului nenăscut
doar crăciunul aşteaptă să-şi ferece ofranda într-un colind

surâsul fetiţei binecuvântă eternul din cartea facerii
căci iată doritul e la porţile amintirii rupându-i peceţile
cu lacrima lui germinează visul femeii demult adormite
îngerul vestea din auroră geneza şi ascultându-l ea a zămislit