ODETTE BOTA

Pietà.....

mai întâi îţi hotărâsem verdele ochilor
aşa trebuia să mă priveşti cu lumina ierbii
vocea ţi-o auzeam deja înlăuntrul meu
era plânsetul mut al celui ce ştia că nu va mai fi

şi mai târziu vocea tocmită din iluziile nopţilor
pe drumul din palma mea îţi ardea mocnit viitorul
şi eu nu ştiam cum să închid mâna ca să sting rugul
chipul.... rămas neştiut nevăzut încă neplăsmuit

au curs peste el fluvii care l-au estompat
surâsul tău locuieşte tot în lacrima misterului
dar eu stau la marginea amintirii şi tu pe celălalt mal
prin noi curge promisiunea visului

mă voi întoarce la tine....mă voi întoarce la tine.....

pe urmă tu îmi trimiţi pe apă un şirag din dalbe flori sfintele
şi eu mă prefac fericită cântându-ţi colindul naşterii
şi totuşi......unde eşti.....cum ai fi fost......şi de ce taci......